Cel mai scump surfboard din lume costă 1 milion de euro

Ce-i drept, vara s-a cam încheiat. Dar nu și pentru iubitorii de sporturi extreme în valurile înspumate ale oceanului din Australia! Acolo, satisfacția este cu atât mai mare, cu cât activitatea vine însoțită de cel mai scump surfboard din lume, oferind o experiență de neuitat.

Creată de Roy Stuart, surfer originar din Noua Zeelandă, originala placă de surf – denumită sugestiv „The Rampant” („Năvalnica”) – prezintă moduri nelimitate de manevrare, în principal datorită lungimii de 3,2 metri și grosimii de 6. De asemenea, utilizarea lemnului de paulownia, adus tocmai din Asia de Est, a facilitat obținerea unui singur unghi concav care oferă o senzație de echilibru în surfing.

Desigur, placa de surf prezintă un aspect captivant, care îi justifică cu ușurință valoarea. Suprafața frontală a plăcii înfățișează figura impunătoare a unui leu, placată cu aur de 23 carate. Rămâne de văzut cu câtă simpatie sau cu cât jind vor privi pasionații de surfing acest obiect deosebit, estimat la nu mai puțin de 1 milion de euro!

surfboard18n-2-web