Brooks Brothers – Din distincţia preşedinţilor americani

Celebrarea unui nume drept tezaur naţional apare în modă şi înalta croitorie pentru contribuția la definirea esteticii emblematice pentru respectiva regiune. Brooks Brothers se distinge poate ca unicul exemplu de atelier ale cărui merite depăşesc desăvârşirea unui meşteşug, susţinând de aproape două secole însuși progresul, unitatea şi influenţa culturală a poporului american.

Brooks Brothers Monaco exterior

Timp de 15 ani, maestrul Henry Sands Brooks a onorat cu dăruire comenzile domnilor care treceau pragul atelierului său de croitorie, deschis în 1818, în Manhattan. După dispariţia sa în 1833, cei patru fii, Elisha, Edward, Daniel şi John, s-au dedicat evidenţierii crezului tatălui lor, făurind, sub o viziune temerară, o tradiţie din inovaţii.

Pentru o reflecţie fidelă a excelenţei, au conturat o nouă aură pentru atelierul din strada Catharine, incluzând în noua amenajare a spaţiului un candelabru Tiffany’s. La adresa din Manhattan, oaspeţii au salutat cu entuziasm creaţia prêt-à-porter, procedură îmbrăţişată de familia Brooks în 1849, între primele ateliere de croitorie.

În doar un an, casa primeşte o nouă identitate, alegând drept emblemă imaginea unei oi suspendate de o panglică, stindardul Ordinului Lâna de Aur, întemeiat în 1430 – ca elogiu adus soţiei sale – de Filip cel Bun, Duce de Burgundia şi Olanda. Maeştrii se vor recomanda Brooks Brothers, denumire adoptată oficial în 1854.

Nu a durat mult până când generaţii întregi de domni din familiile proeminente ale elitei newyorkeze – Vanderbilt, Astor sau Morgan – au ajuns să privească Brooks Brothers ca primă alegere pentru a le fi subliniată eleganţa.

Dedicându-şi măiestria cauzei armatei unioniste, magazinul situat pe Catharine Street a fost ţinta unor izbucniri stradale violente. Spaţiul va fi păzit de un băiat de doar 12 ani, Francis G. Lloyd, primul din afara familiei care va conduce casa. Iniţiat inclusiv pe plan stilistic, acesta va crea eşarfele foulard după ce casa va dezvălui exuberanţa motivului tradiţional indian Madras.

La un an de la introducerea – în 1895 – a costumului Ivy League, casa lansează cămaşa polo, o piesă sedimentată drept convenţie. Paltonul inspirat din eleganţa aceluiaşi sport nobil va apărea mai târziu, în 1910, după alte inovaţii stilistice precum puloverul Shetland sau cămaşa roz – care, alăturată costumului gri, crea o nouă armonie cromatică.

Onorând independenţa culturală a Statelor Unite, Brooks Brothers – care va furniza uniforme pentru trupele americane în primul război mondial – va inversa orientarea dungilor cravatelor, direcţie dictată de convenţiile britanice de la stânga la dreapta, un manifest de la inimă la sabie.

În tranziţia de la sacoul în trei nasturi la cel în doi, nepermiţându-şi o împrospătare a garderobei, studenţii au optat pentru presarea reverelor sacoului. Celebrând această abordare, Brooks Brothers a impus un stil etern.

Brooks Brothers Store interior

După ce mari nume ale filmului, precum Katharine Hepburn, Marlene Dietrich, Billie Burke sau Tallulah Bankhead, au sfidat convenţiile alegând piesele unei case de înaltă croitorie destinată domnilor, în 1949 a venit momentul ca Brooks Brothers să abordeze creaţia cămăşilor feminine, iniţiativă pentru care s-a bucurat de sprijinul revistei „Vogue”. Cu toate acestea, inovațiile dedicate domnilor nu au fost neglijate, casa uimind, în 1953, printr-o reală revoluție, graţie întâiului material care permitea manevrarea fără a se şifona. Conceptul a fost desăvârşit mai bine de patru decenii mai târziu, în 1999, prin versiunea din bumbac.

În ciuda unui stil închinat eleganţei clasice, Brooks Brothers a convins inclusiv spirite cu o viziune curajoasă, precum Andy Warhol, care şi-a cheltuit aici primii bani câştigaţi din arta sa.

Solidaritatea şi consideraţia faţă de crezul progresist al lui Abraham Lincoln au inspirat familia Brooks spre a-i dedica acestuia, în semn de reverenţă, o haină neagră ce purta brodat mesajul „One Country, One Destiny”. Întâmplarea a făcut ca cel de-al şaisprezecelea preşedinte american să aibă alături acest palton în loja sa din Ford’s Theatre, la spectacolul din 14 aprilie 1865, seară în care şi-a găsit sfârşitul în urma glonţului tras de un simpatizant sudist.

În 1900, Brooks Brothers primeşte o comandă de uniformă din partea locotenentului Teddy Roosevelt, pentru ca după doar un an casa să-l reîntâlnească pe charismaticul şi temperamentalul om politic depunând jurământul pentru a-l înlocui în fruntea Statelor Unite pe William McKinley Jr., victimă a unui asasinat. Aflat trei ani la cârma ţării sub această tragică împrejurare, el va ieşi biruitor în alegerile prezidenţiale din 1904, alegând Brooks Brothers pentru festivitatea de inaugurare, la fel ca unul din predecesorii săi, generalul Ulysses S. Grant, sau alţi conducători ce-l vor urma, între care – cel mai apropiat pe axa temporală – Woodrow Wilson.

La patru decenii distanță, cu ocazia Conferinţei de la Yalta, un eveniment de înaltă însemnătate în istoria modernă, preşedintele Franklin Delano Roosevelt a purtat o haină Brooks Brothers la întâlnirea sa cu Winston Churchill şi Iosif Stalin.

În cadrul epocalei dezbateri din 1960 dintre John F. Kennedy şi Richard Nixon, prima astfel de confruntare televizată, tânărul senator de Massachusetts se distingea de vicepreşedintele Statelor Unite printr-un amănunt aparent insignifiant în comunicarea nonverbală, dincolo de elocvenţa discursului. În timp ce Nixon s-a prezentat purtând tradiţionala linie de sacou în trei nasturi, Kennedy a optat pentru varianta relaxată cu doi nasturi, abordare ce a fost celebrată din nou de Brooks Brothers, sedimentându-i astfel popularitatea, dincolo de evidenta încărcătură spirituală.

Astfel, de-a lungul a aproape două veacuri de existenţă, prin încrederea a 39 din cei 44 de preşedinţi americani, casei newyorkeze i-a fost dăruit cel mai însemnat blazon. Această înaltă onoare este reconfirmată de președintele în exercițiu, Barack Obama, care la inaugurarea sa, în 2009, și-a salutat cei peste un milion de simpatizanți prezenți la ceremonie purtând un palton, fular și mănuși semnate Brooks Brothers.

În varii apariţii oficiale, piesele Brooks Brothers au convins şi alţi şefi de stat, între care şi fostul preşedinte francez, Jacques Chirac.

De asemenea, semnătura Brooks Brothers a oferit noi tuşe în portretul personajelor din diferite producţii cinematografice, între care cea mai recentă este ecranizarea romanului „Marele Gatsby”, opera scriitorului F. Scott Fitzgerald, autor ce a elogiat casa în volumele sale, popularizând cămaşa cu guler. Aportul Brooks Brothers s-a concretizat în cele peste 1.500 de costume dedicate peliculei pentru care Catherine Martin a fost distinsă cu premiul Oscar pentru design şi scenografie.

Unul dintre talentele prodigioase ale noii generaţii de designeri americani, Zac Posen păstrează, în calitate de director creativ, moştenirea complexă a două secole de existență, o tradiţie ce adună constanta evoluţie estetică şi procedurală cu implicaţii în mobilitatea stilurilor şi chiar în desăvârşirea imaginii în comunicarea politică.

RoWine - Discover The Love for Wine