În Oraşul Îngerilor, locul în care printre lumini strălucesc visurile a milioane de oameni, o româncă înarmată cu talent, cu ambiţie, cu inocenţa unui spirit tânăr şi cu încredere în propriile forţe a reuşit să se impună în modă prin două linii complexe şi prin bijuterii avangardiste. Cuvintele Aurei Cercel, atunci când se referă la dragostea faţă de modă şi la evoluţia proprie, ar putea face pe oricine să creadă că prin muncă şi prin voință viaţa poate fi transformată într-un basm, iar jocul copilăriei într-un business solid și înfloritor.
Aţi menţionat-o în varii ocazii pe Rita Hayworth ca fiind muza dumneavoastră, pe lângă influenţe ce cuprind curentul Art Deco sau stilul vedetei modei interbelice, Elsa Schiaparelli. Cu toate acestea, colecţiile dumneavoastră se remarcă prin unicitate şi modernism. Cum vi s-a conturat această viziune?
Încă din copilărie, pot spune. Poate o să vi se pară un pic straniu, dar povestea are rădăcini destul de adânci în trecut. În 1956, mama mea, Elvira, avea 20 de ani şi a primit de la naşa ei care locuia în Toronto, Canada, drept moştenire o impresionantă garderobă în care existau trei generaţii de modă. Garderoba, o capsulă în timp, venea din negura unei zbuciumate şi terifiante istorii ale omenirii, începând cu perioada Titanicului, continuând cu cea interbelică marcată de Coco Chanel, Elsa Schiaparelli, anii ‘40 – Ava Gardner, Rita Hayworth şi culminând cu începutul anilor ‘50.
Am moştenit, atât eu, cât şi fraţii mei, talentul şi pasiunea pentru artă ale tatălui meu. Născut într-o familie de viţă nobilă, burgheză, trăind aceeaşi dramă comunistă ca toţi ceilalţi, fiind privat de ceea ce familia sa a dobândit în decurs de generaţii, împreună cu mama mea ne-a stimulat şi educat singura moştenire artistică, cea genetică. Copilărind pe vremea lui Ceauşescu, neavând ce face cu o asemenea comoară vestimentară, împreună cu sora mea, Cecilia, şi cu fratele meu, invitam copiii vecinilor şi organizam adevărate carnavaluri şi piese de teatru, pentru a retrăi momentele de glorie ale acestei garderobe. Îmi amintesc de aportul fraţilor mei în cadrul unui proiect foarte distractiv şi drag mie, rochia de absolvire a liceului. Devenea din ce în ce mai clar că eram genul care se exprimă prin vestimentaţie, în cele mai nebuneşti moduri. Mă distram de minune făcând asta.
Sunteţi absolventă a prestigiosului institut EsMod şi v-aţi înfiinţat casa de modă în Los Angeles. Cum aţi reuşit să vă impuneţi cu un stil conturat în Europa într-o Americă mândră de propriul stil definit?
În primul rând, consider că am avut şansa extraordinară la acea vreme – fiind încă un copil al cărui tren totuşi a sosit în gară la timp – de a face parte din echipa care reprezenta moda românească a anilor ‘90. A fost o experienţă inedită şi, practic, accesul meu la „informaţie”, dată de moda internaţională. Când am împlinit 20 de ani, am tras aer în piept şi am plecat singură la Paris (cu trenul, evident, neavând bani de avion), într-o lume pe care nu o ştiam decât din filme, cărţi şi reviste, dar oarecum familiară… era Lumea de Vis din Garderoba Copilăriei. Desigur că aici nu mă aştepta, spre surprinderea mea de atunci, Karl Lagerfeld în gară, şi nu posedam decât 400 de dolari şi adresa unei persoane de bună credinţă, căreia îi mulţumesc şi acum. După ceva experienţă m-am dezmeticit un pic şi m-am înscris la EsMod, unde mi-am format şi şlefuit gustul şi stilul, pe parcursul a doi ani în care am studiat Modă şi Design Interior.
Într-o sinteză a esenţelor, în care oamenii pot pune la un loc TOT ce au dobândit mai bun de la generaţiile anterioare, privesc la o viaţă în care am avut şansa să-mi găsesc rapid drumul identificându-mi talentul şi limitele spre ceea ce reprezintă, pentru mine, dovada aptitudinilor mele de femeie de afaceri şi designer. Principala provocare în momentul de faţă este dată de cifra afacerilor – cu tot ce reprezintă ea.
Au contribuit entuziasmul, continuarea drumului început la Paris, ambiţia, răbdarea, inconştienţa, dorinţa de a cuceri „imposibilul” şi, nu în ultimul rând, puterea de a privi lucrurile cu sânge rece şi onestitatea faţă de mine însămi, încercarea de a-mi defini reperele succesului ce însumau „visul” meu din copilărie. Viziunea este un ingredient fundamental şi unic într-un business. Secretul este să construieşti brandul pas cu pas, puţin câte puţin, centimetru cu centimetru. Sunt o fire perfecţionistă şi fac totul cu mare rigurozitate și atenție. Cred că e şi un dar…
Doriţi să oferiţi o imagine timeless în era „fast fashion”, în care tendinţele sunt adoptate haotic şi orbeşte. După ce criterii şi în ce limite ar trebui consumatorul să îmbrăţişeze moda şi, totodată, care sunt principiile după care un brand ar trebui să promoveze moda?
Nu-mi place să dau sfaturi şi consider că fiecare designer are interpretarea sa unică asupra frumuseţii. Este o căutare perpetuă a ceea ce reprezintă frumuseţea şi armonia. Eu sunt într-o continuă căutare a frumuseţii. Cred că aceasta este ascunsă în armonia dintre formă, material şi interpretare a culorii. E întotdeauna o provocare să echilibrezi aceste elemente. Stilul meu evoluează în direcţia unei purităţi rafinate, a unei eleganţe feminine, rămânând în acelaşi timp confortabil şi uşor de purtat. Totuşi, frumuseţea este ceva care vine din interior. Frumuseţea adevărată pentru mine apare atunci când oamenii sunt buni şi încrezători. Oamenii sunt frumoşi când sunt încrezători în ei înşişi, indiferent de hainele pe care le poartă. Până la urmă, la sfârşitul zilei, când punem capul pe pernă, singura garderobă care contează este cea a sufletului.
Aţi lansat o linie de tricouri, Love January. Ce segment este mai apropiat de sufletul şi de personalitatea dumneavoastră între streetwear şi eveningwear? Care dintre aceste linii consideraţi că vă valorifică personalitatea?
Dacă ar fi să definesc într-un singur cuvânt creaţiile mele, acesta este „accesibilitatea”. Acesta este mesajul clar şi concis transmis de către brandurile pe care le-am creat. Hainele mele sunt pentru femei de toate vârstele, de toate măsurile. Mă număr printre designerii care fac haine menite să se vândă şi să fie purtate. În acest mod sper să contribui la garderoba unei femei cu piese timeless. Îmi plac hainele care au o eleganţă sesizabilă, dar subtilă, întotdeauna regăsindu- se într-o combinaţie echilibrată de lux neostentativ. În acelaşi timp, îmi place orice provocare ce mă face să-mi testez limitele din punct de vedere conceptual. Creaţiile mele sunt un elogiu adus feminităţii şi un simbol a ceea ce se cheamă Glamour şi Senzualitate. De asemenea, parte din sursa de inspiraţie sunt accente din estetica Art Deco, perioada anilor ‘30 şi Rita Hayworth. Sunt o romantică desăvârşită şi ador cultul feminităţii. Însăşi numele primului meu brand este Eva Culture, Eva fiind prima femeie pe această planetă, iar ideea brandului reflectă, pur şi simplu, cultul feminităţii.
Totodată, sunt de părere că hainele practice sunt esenţiale. Ca designer, sunt foarte puţin interesată de trenduri. Întrebarea principală pe care mi-o pun de fiecare dată este: aş purta asta? Răspunsul este întotdeauna afirmativ.
Aţi semnat recent un parteneriat important ce priveşte distribuţia. Povestiţi-ne despre cum se va dezvolta brandul Eva Culture în urma acestui acord.
Anul acesta va fi unul foarte important şi interesant din toate punctele de vedere. În 2010 am avut o creştere de 30% faţă de 2009. Am fost foarte mult focusată pe celălalt brand pe care l-am inaugurat în decembrie 2009, January, unul de tricouri pentru femei şi bărbaţi, căruia i-am dedicat foarte mult efort. Am o nişă şi produsul se regăseşte în calitatea unor alte branduri de succes – care sunt, de altfel, competitorii mei direcţi – cum ar fi Rick Owens, Enza Costa, Monrow, Velvet, dar la un preţ mult mai mic. Am participat deja la cele mai importante târguri de modă din SUA: NY Market, LA Market, în San Francisco şi în Dallas. Am ales un showroom de reprezentare care, practic, vinde linia January organizând întâlniri cu sute de buyeri din toată lumea şi cumulând toate comenzile. Plătesc o taxă lunară de câteva mii de dolari şi un comision – procent din vânzări. Prin intermediul lor, pe durata NY Market am intrat pe piaţa din Japonia. Primele comenzi au venit din partea celei mai mari companii-umbrelă, Marubeni, care, la rândul său, reprezintă peste 5.000 de magazine în Japonia. Consider că brandul este la început şi, după o investiţie de peste 100.000 de dolari, abia în anul 2012 mă aştept să văd ceva rezultate. Până atunci mă focusez pe crearea imaginii şi pe poziţionarea pe nişa respectivă. Anul acesta, tricourile January vor fi prezente în peste 30 de mari magazine din SUA.
Anul 2011 va fi interesant pentru ambele branduri. În primul rând, voi intra pe piaţa din Germania, în orașe ca München, Düsseldorf, Berlin, şi din Italia – în Milano, Roma și destinații de vacanță din sudul ţării.
Sunt într-un proces de continuă expansiune. Brandurile mele sunt un business profitabil, în condiţiile în care faci o investiţie şi ai răbdare ca lucrurile să se aşeze pe un făgaş direcţionat de piaţa internaţională. Procesul de aliniere către aceste cerinţe este lung şi complicat, dar, se pare, nicidecum imposibil. În primăvară, voi deschide primul magazin Eva Culture în cel mai luxos shopping center din Malibu – The Malibu Lumberyard. Este un proiect început acum câteva luni şi este în plină desfăşurare. În magazin vor fi prezente, evident, ambele branduri. Voi avea o colecţie prezentată în cadrul NY Fashion Week, prima pentru un asemenea eveniment. Este un proiect important, pe care abia aştept să-l dezvolt. Voi avea nevoie de fiecare minut al zilei, al săptămânii, al lunii. Întreg anul 2011 va fi o mare provocare.
Începând din luna ianuarie – a devenit deja o obişnuinţă – creaţiile Eva Culture vor fi prezente pe covorul roşu în cadrul celor mai importante evenimente din lumea filmului, în Los Angeles, la SAG Awards şi Oscaruri. Întotdeauna am emoţii înainte de aceste evenimente pentru că niciodată nu e sigur până în ultima secundă dacă un star va purta o anume rochie sau nu. Am plâns de bucurie când Teri Hatcher a menţionat cu plăcere numele Eva Culture. Este un proces foarte lung, în care munca se desfăşoară alături de firma de PR, ce îşi foloseşte toate contactele şi resursele de care dispune.
Interesant este faptul că brandul Eva Culture a fost evaluat în Statele Unite la peste un milion de dolari. M-am hotărât să vând 15% din companie unor investitori strategici care aduc ceva în plus în afară de aportul de capital.
V-aţi remarcat exclusiv prin realizările profesionale, fiind unul dintre cei mai de succes creatori români. Pe baza căror aspecte ar trebui să-şi construiască imaginea o persoană publică într-o eră în care expunerea mediatică depăşeşte limitele intimităţii, deviind atenţia de la esenţă?
Probabil că oamenii mă plac datorită spiritului meu vesel şi bunei dispoziţii care se regăsesc în mai toate aspectele vieții mele şi, evident, în creaţiile mele. Nu pot spune că radiez în fiecare secundă a vieţii – ca fiecare om, am zile bune şi mai puţin bune, dar e adevărat că, în general, îmi place să fac oamenii fericiţi.
Nu îmi doresc să ajung un designer cu titlu de celebritate, de aceea nu mi-am folosit propriul nume ca şi brand. Prefer să fiu femeia puternică din spatele brandului. În Los Angeles nu ies niciodată cu oameni care nu-mi plac doar de dragul carierei. Indiferent cât de incredibil pare, mă simt norocoasă că pot spune şi „nu”. Încerc, pe cât se poate, să iau doze mari de oameni buni şi creativi. Oamenii cu care lucrez acolo, ca şi aici, îmi sunt şi prieteni apropiaţi.
Revenind la întrebarea ta, cred că, urmând exemplul surorii mele (victimă a unui accident şi învingătoare în lupta cu cancerul, n.r.) care a dat dovadă de o voinţă de fier în lupta ei cu viaţa, mă regăsesc în perspectiva faptului că ascensiunea mea la Hollywood se datorează numai şi numai perseverenţei şi cantităţii enorme de muncă depuse. Oricine e dispus să investească ani de muncă şi răbdare, inclusiv perseverenţă, poate reuși.
În ce branduri de lux vă regăsiţi? Care dintre acestea vă subliniază personalitatea?
Designerii care reprezintă o sursă de inspiraţie. Mă fascinează designerul din spatele casei Givenchy, ultima colecţie de haute couture fiind incredibil de frumoasă. Îmi plac foarte mult Stéphane Rolland, Tim Van Steenbergen şi Haider Ackermann. Îi găsesc extrem de inovativi. Am impresia că ei caută întotdeauna frumuseţea şi armonia.
Trăind în Los Angeles şi interacţionând cu lumea celebrităţilor aţi cunoscut numeroase tipologii umane. Cum credeţi că poate un individ să facă faţă luxului şi statutului înalt, dar în acelaşi timp să-şi păstreze nobleţea caracterului, dat fiind faptul că beţia succesului îl poate influenţa şi negativ?
Îmi place America, cu bune şi rele. Iubesc oamenii, în general, şi cred în dreptul la fericire. În SUA, dreptul fiecărui om de a-şi căuta fericirea este stipulat în Declaraţia de Independenţă, iar acest principiu a reprezentat şi crezul politic al lui J.F. Kennedy. În Los Angeles, cred că goana după fericire este cea mai vizibilă. Într-o lume şi o atmosferă vag depresivă impusă de industria filmului, amabilitatea, bunătatea şi energia pozitivă fac o mare diferenţă într-un oraş în care trei sferturi din oameni visează să devină actori şi numai câţiva dintre ei reuşesc.
